October 19, 2017

Nu-ti vom aprinde lumanari

coperta2

Când îți va fi sortit să mori

Și te-om vedea întins frumos

Nu-ți vom aprinde lumânări

Fiind că e prea periculos.

 

Când vată vei avea pe nări

Întins pe patul de spital

Nu-ți vom aprinde lumânari

Că nu sunt sigur că-i legal.

 

Pe ochi monede n-o să ai

Așa cum datinile sunt

Că legea ce-ai ținut s-o dai

Nu ne dă voie cu mărunt.

 

Pe stradă nu vom arunca

Cum se aruncă cu bănuți

Și asta fiindcă legea ta

Nu ne dă voie cu mărunți.

 

Nici de tămâie să nu zici

Îți spun deschis încă de-acum

Că-n legea ta ne interzici

Orice-ar putea să scoată fum.

 

21 august 2012 după ce în presă a apărut următoarea declarație “Ploieştiul a încălcat legea şi a dat aprobarea pentru un spectacol pirotehnic. E greşeala celor care au dat drumul la spectacol. Legea trebuie respectată. FIFA şi UEFA dacă iau înregistrarea, penalizează Federaţia şi Liga. Nu putem sancţiona Petrolul, au toate aprobările necesare în afara legii. Clubul n-are nici o vină. Şefii galeriei n-au ştiut că aprobările sînt în afara legii. Poliţia trebuia să ştie că nu e legal. A fost frumos, dar nu a fost legal”

TRIMITE SI TU MAI DEPARTE!