June 22, 2017

De la "Domnule Rednic" la "Cosmin" -concluziile primului cantonament

Contra

Dupa meciul cu Brasovul din Cupa Romaniei (0-2), Contra, abia instalat la carma echipei, declara ceva ce rar se aude in fotbalul nostru. Ii multumea lui Rednic pentru munca depusa mentionand ca meritul e al lui si al baietilor. Dupa primul cantonament, am parte de o alta surpriza.Citind interviul oficial acordat pentru fcpetrolul.ro constat ca ziaristul foloseste doar persoana a II-a singular. Adica “tu”, in loc de “dumneavoastra”. Cum adica? Fara “Mister” fara “Domnule”, nici macar “Boss”? Pai ce antrenor mai e si asta? Unul modern, zic eu. Respectul nu se impune, se castiga. Prin munca si aratand respect fata de ceilalti. Fara indoiala Contra a fost un mare jucator. Ca antrenor n-a apucat sa arate inca nimic nici la noi nici la Timisoara. Din punct de vedere caracter, avand in vedere ca s-a spalat pe maini de decizia in cazul lui Oprita, nu-mi permit sa il judec, mai ales ca Capra (cacofonia e intentionata) a scornit acuma alta. Cum ca Oprita ar fi fost imbarligat de nasul sau (Dorinel Munteanu) sa lase Petrolul pentru ultima echipa din Rusia. Greu de crezut. Dar sa revenim la Contra. Jucator mare a fost, antrenor inca nu stim. Dar cu siguranta are o mentalitate sanatoasa. Una in care nu se cramponeaza de titluri si titulaturi.

Iar interviul in sine, pe care il regasiti integral mai jos, mi se pare pertinent.

– Cosmin, se încheie primul stagiu din Turcia. Eşti mulţumit de modul în care au decurs lucrurile?
Cosmin Contra: În general, pot să spun că sunt mulţumit. Am acumulat destul de bine fizic, mai ales că, până la primul joc, am avut patru zile foarte încărcate din acest punct de vedere. Mă aşteptam ca, la meciul cu Qabala, băieţii să nu fie la nivel optim, pentru că aşa se întâmplă, de regulă, în această perioadă a pregătirilor. Apoi, după jocul cu Qabala, am scăzut intensitatea antrenamentelor, am trecut pe perioade mai scurte de pregătire fizică, iar la meciul al doilea am văzut o îmbunătăţire din toate punctele de vedere.

– Ai spus că ai schimbat profilul antrenamentelor după primele zile. Erau obosiţi jucătorii?
C.C.: Era normal să acuze oboseala. Primele zile sunt de acumulare, cu foarte multă încărcătură. Picioarele sunt „grele”, jucătorii n-au „vâna” necesară să ducă un meci întreg. Mă aşteptăm la asta, dar după câteva zile s-a simţit o diferenţă, care va fi din ce în ce mai vizibilă în perioada următoare.

– E ceva ce te-a nemulţumit în această perioadă?
C.C.: Cu mici excepţii, nu. Băieţii s-au antrenat foarte bine şi, spre norocul nostru, n-am avut vreo ruptură sau vreo întindere musculară, lucruri care mai pot apărea în astfel de momente. Au fost câteva probleme medicale, dar acestea sunt inerente.

– Ai avut, totuşi, destule probleme de lot în această perioadă.
C.C.: Plecările lui Galamaz şi Cristea nu erau prevăzute la începutul cantonamentului, apoi Gicu Grozav a mers la naţională, aşa că a trebuit să ne bazăm pe 18 jucători. Am avut dificultăţi, din acest punct de vedere, pentru că, de obicei, în primele 2-3 jocuri băieţii nu sunt pregătiţi fizic să ducă mai mult de 60-70 de minute. Şi atunci, am fost nevoit ca, în jocul cu Simurq, să rotesc mai mulţi jucători, să-i folosesc pe unii pe posturi cu care nu sunt obişnuiţi. Sper, însă, ca până la începerea celui de-al doilea stagiu să avem lotul conturat, iar la Belek să mergem cu efectivul care va duce „războaiele” din returul campionatului.

– Numeric, de câţi jucători ai mai avea nevoie în momentul de faţă?
C.C.: De cel puţin 3 jucători de câmp. Aşa vom fi, în total, 24, cu 3 portari, lucru pe care, de altfel, l-am şi cerut înainte să plec în vacanţă.

– Vorbeai mai devreme de plecări neprevăzute ale unor jucători
C.C.: E clar că nu pot fi ţinuţi cu forţa jucători care vor să plece. Prefer să le dau drumul şi să aduc în locul lor alţii, care sunt cu mintea aici, care pot să mă ajute din toate punctele de vedere în ceea ce fac ei pe teren. Aşa, când îţi vine un jucător precum Galamaz şi îţi spune că e ultima lui oportunitate ca, la 31 de ani, să semneze în străinătate, la un club care îi oferă aproape dublu faţă de cât avea la noi…. ce să faci, să-l obligi să rămână şi să se uite la tine urât? Eu consider că dacă un jucător vine şi îţi cere să plece, atunci e normal să-i dai drumul, chiar dacă, poate, financiar clubul n-a câştigat foarte mult în cazul lui Cristea sau Galamaz.

– Ai încercat câţiva jucători în acest stagiu, dar n-ai prea avut noroc.
C.C:  Bine…erau jucători care se aflau în zonă, în Antalya, şi am zis să-i testăm. Îmi pare rău pentru Radovanovic, că s-a accidentat. Un fotbalist de 19 ani, cu reale calităţi, care promite. Am înţeles că trebuie să stea cam o lună şi am discutat cu impresarii săi să vină, după ce se reface, în România, să se mai pregătească o perioadă cu noi şi vom vedea dacă va rămâne sau nu.

– Pe ce ai să te axezi în cel de-al doilea stagiu?
C.C.: Vom lucra mult mai mult tactic, vom exersa traseele de joc.

Miza pe agresivitate

– Ai preluat echipa în timpul campionatului şi, probabil, la acel moment n-ai putut să schimbi prea multe. Acum, însă, după pregătirea de iarnă, ce vom vedea nou în retur?
C.C.: O mai mare agresivitate. Deocamdată, se vede în multe momente că, din punct de vedere fizic, nu suntem la capacitate maximă. Dar echipa va fi pregătită să facă presing în terenul advers, să-şi ţină sub presiune adversarul, să recupereze foarte multe mingi în jumătatea adversă. Asta îmi doresc…Să ţinem echipa foarte sus de poarta noastră, iar oponenţii să nu aibe multe ocazii de gol. Pe zi ce trece, băieţii înţeleg ideea mea, iar în meciul cu Simurq am recuperat foarte multe baloane la 25-30 de metri de poarta azerilor, faze din care pot ieşi multe ocazii de gol. Dacă suntem agresivi atunci când pierdem mingea în jumătatea adversă, nu va trebui să alergăm 80 de metri până la poarta noastră! Asta e ideea mea de joc şi asta îmi doresc ca echipa să realizeze. Nu se va putea 90 de minute, dar dacă vom reuşi să o facem 60-70 de minute, atunci putem câştiga multe meciuri.

– Se poate spune că, după aceste două cantonamente, se va vedea filozofia de antrenor a lui Cosmin Contra?
C.C.: Eu aşa sper. Băieţii sunt dispuşi să înţeleagă ideile mele, să le accepte. Trebuie să avem mai multă continuitate şi o vom avea. Evident, mai trebuie să lucrăm, pentru că nu avem foarte multă verticalitate în joc, în timpul meciurilor. Am lucrat în acest sens, iar în partida cu Simurq, Hamza Younes a înţeles acest lucru şi a făcut, în prima repriză, 3-4 demarcări foarte bune. Mă bucur că înţelege că el este periculos atunci când stă în preajma fundaşilor centrali, chiar dacă este genul de jucător căruia îi place foarte mult să vină la primit. A demonstrat că, prin demarcări, poate să creeze foarte mult pericol.

– Spuneai, la un moment dat, că vrei să faci o echipă şi pentru viitor, pentru participarea în Europa.
C.C.: Avem obiectiv calificarea în Cupele Europene, aşa că trebuie să ne gândim că, la vară, vom avea nevoie de jucători cu mare experienţă, care ştiu să joace asemenea meciuri. Nu-mi doresc să jucăm în Europa League şi să fim eliminaţi în primul tur preliminar! Vreau să ajungem în grupe şi băieţii trebuie să-şi dorească asta!

Oţelul a făcut nişte transferuri interesante. Te îngrijorează asta în perspectiva meciurilor din Cupa României?
C.C.: Am zis, încă din iarnă, că pentru noi era mai bine să jucăm atunci primul tur din semifinalele Cupei României. Dar asta este, dacă aşa s-a decis, nu mai putem da timpul înapoi. E adevărat, se schimbă mult datele problemei, pentru că au adus un antrenor care a demonstrat că face treabă bună pe unde a fost, au făcut achiziţii bune şi au stabilitate financiară. Oţelul este o echipă care s-a schimbat total faţă de acum câteva luni.

Se caută atacanţi

– Să revenim la lot. De fundaş dreapta mai ai nevoie, sau crezi că poţi să-l redescoperi pe Alcenat?
C.C. Jean a venit cu o mentalitate bună acum, cu dorinţa de a ne arăta tuturor că e un jucător pe care ne putem baza. Se prezintă foarte bine la antrenamente, chiar dacă se vede că, încă, nu este la aceiaşi parametrii fizici ca şi coechipierii săi. Vrea să se bată pentru locul de titular, iar aici este treaba mea, să lucrez cât mai mult cu el şi să-l fac ca, din punct de vedere tactic, să fie la fel de concentrat timp de 90 de minute. Dacă nu-şi pierde această concentrare, poate deveni un jucător important al echipei, pentru că are calităţi foarte bune.

– Care crezi că ar fi jucătorul sau jucătorii care vor impresiona în retur?
C.C.: Păi, mă aştept de la Gicu Grozav să arate că e acel jucător de echipa naţională pe care-l ştim. Mă aştept ca Renan să demonstreze că perioada petrecută la Rapid a fost o neadaptare la cerinţele antrenorului de acolo şi a situaţiei din Giuleşti. Apoi, am mare încredere în Romario, din punctul meu de vedere va fi un câştig pentru echipă, dar trebuie să înţeleagă că, după ce recuperează mingea, trebuie să joace foarte repede. Deocamdată el este tipic jucătorul brazilian din faţa apărării, căruia îi place să facă 2-3 atingeri înainte să paseze, ceea ce mie nu-mi convine, pentru că încetineşte foarte mult jocul.

– Dacă ar fi ca, în acest moment, să alcătuieşti primul 11 pentru cel dintâi meci oficial, ai avea multe dileme?
C.C.: Cu venirea lui Florent Sauvadet avem mai multe variante de la mijloc în sus. Pe stânga pot să joace Florent, Younes, Morar şi Grozav, în spatele vârfului îi am pe Cristescu, Grozav, Renan sau Sauvadet….Îmi trebuie un mijlocaş dreapta, pentru că acolo nu-l am decât pe Boudjemaa. Apoi, aş prefera ca, în loc de un fundaş central, să vină, dacă se poate, doi atacanţi, pentru că este postul în care suntem cel mai descoperiţi, în condiţiile în care Younes poate fi folosit, foarte bine, şi în stânga.

Deci nu de încă un fundaş central ai avea mare nevoie?
C.C.: Nu aceasta este prioritatea mea, ci un vârf foarte bun, care să dea goluri. Aşa, în apărare am mare încredere în Ionuţ Neag, pentru că îl văd cum se comportă şi la antrenamente, şi în timpul jocurilor. Atunci când Geraldo e lângă el, demonstrează că poate face faţă cerinţelor.

În tur n-ai beneficiat, practic, deloc de aportul lui Geraldo. Ai luat în calcul faptul că se poate întâmpla să nu-l ai la anumite meciuri şi în retur?
C.C.: E o problemă, pentru că n-avem altul ca el. Se vede atunci când Geraldo e în teren. Orice jucător tânăr care joacă lângă el are de câştigat. Dar, dacă se va întâmpla să lipsească, atunci vom avea variante. Îmi aduc aminte că, atunci când eram antrenor la Timişoara, am jucat un meci la Mediaş, iar Hoban evolua la Gaz Metan pe postul de fundaş central şi a făcut-o foarte bine. Nu e postul lui, dar, pentru un meci anume, poate să fie o soluţie foarte bună.

Eşti mulţumit de trasferurile realizate până acum?
C.C.: Da, şi de Renan, şi de Romario, şi de Florent Sauvadet, un jucător care ne va ajuta foarte mult, pentru că are forţă şi explozie. Sper să vină şi vârful sau vârfurile care să dea goluri!

 

Citeste si

Cinci argumente pro Contra

Cosmine daca iti iese esti meserias

Declarativ e totul bine

TRIMITE SI TU MAI DEPARTE!