October 17, 2017

Azi am vazut Petrolul la taverna

Untitled-1 copy

E noapte si ma zvârcolesc pe perna
Va scriu o poezie de la greci
Azi am vazut Petrolul la taverna
Si-mi pare rau ca n-am ajuns la meci.

 

 

 

 

 

 

 

 

M-am chinuit ca sa gasesc terasa
Ca in acelasi timp juca PAOK
Cât imi doream sa fiu cu voi acasa
Sa fiu si eu partas la acest joc.

 

Si m-am rugat de-un grec sa schimbe postul
”Just while it is the half time at PAOK”
Dar cred ca mosul ori facea pe prostul
Ori nu stia engleza mai deloc.

 

Un ospatar care era pe faza
Mi-a explicat ca ”Thassos loves PAOK”
Si m-a mai dat pe spate cu o fraza
”And Steaua plays today at nine o’clock”.

 

S-a prins ca n-a fost bine ce facuse
Ca ”fuck” tot aia-nseamna si la greci
S-a fâstâcit dorind sa-si ceara scuze,
A râs si-a acceptat sa-l dea pe meci.

 

Ce bine! Ca abia da legatura
Ma dau aproape de televizor
Ii fac semn sa-mi aduca bautura
Macar sa vad. Ca oricum n-am sonor.

 

Voi Petrolisti plecati in alta parte
Acu-mi dau seama cât va e de greu
Acum pricep cât suferiti departe
Abia acum, când sunt plecat si eu.

 

Ma manifest mai rau decât acasa
E clar ca nu exista antidot
Sunt singurul român de pe terasa
Insa Petrolul este peste tot.

 

Ma simt ciudat, stingher si singuratic
Gesticulez, injur, nu-mi gasesc loc
La greci cred ca deja le sunt simpatic
Ca n-au schimbat canalul la PAOK.

 

Se uita la taverna-nvecinata
Ca si acolo au televizor
Eu petrolist, cu firea-mi agitata
Ei cu PAOK si cu tacerea lor.

 

Se muta de la masa mea si restul
Acum chiar ca sunt singur, ce misto!
De treaba grecii. Apreciez gestul
Si zic pe limba lor ”Efharisto!”

 

Român si greci am amutit cu totii
PAOK-ul lor acasa e condus
Ai mei resping cu greu din gura portii
Pandurii-s agresivi si joaca sus.

 

PAOK-ul lor se zbate, egaleaza
Iar grecii striga toti ”Kala kala”
Petrolul meu se zbate si preseaza
Insa la noi rateaza Bokila.

 

Hamza atent impinge mingea-n plasa
Iar eu sar cu pahar cu tot in sus
Am speriat toti grecii din terasa
N-am realizat ca golul nu s-a pus.

 

Parca si grecii par sa se ofitice
Dezamagit ma las peste spatar
Grecul batrân incearca sa-mi explice
Ca mingea a sarit din adversar.

 

Si ne-am uitat cu totii la reluare
Dar nu-mi fac nervi ca nu mai are rost
Ramân nedumerit in continuare
Ca nici acum n-am priceput ce-a fost.

 

Parca s-au dat si grecii cu Petrolul
Si parca au uitat de meciul lor
Iar la Hamza mi-au aratat ei golul
Ca eu nu mi-am dat seama c-a fost gol.

 

Si au trecut asa secunde bune
Eu asteptând sa vad daca s-a pus
Iar când Hamza a luat-o spre tribune
M-am bucurat si am sarit in sus.

 

Sunt super fericit, nu-mi gasesc locul
E pauza la noi. Ma mut la greci
Acum incurajez si eu PAOK-ul
Penalti in minutul saptezeci.

 

Emotii mari dar mingea intra-n ate
E rândul grecilor sa sara-n sus
Si sar si eu, ma iau cu ei in brate
Si ei au gol avans si om in plus.

 

La noi vad bucuria din tribune
Nu cred ca pauza s-a terminat
Ba da. E gol? E gol! Pe bune!
Dar nu stiu sigur cine a marcat.

 

Cristescu -imi dau seama la reluare
Avem noroc. Ca o lovise prost
Dar bine ca e gol! Ce usurare
Oricum nu mai conteaza cum a fost.

 

La greci a-nvins PAOK-ul cu doi-unu
Revin si ei la locurile lor
De data asta urlu ca nebunu
Scarita Bokila. Ce gol! Ce gol!

 

Si grecii cu figurile lor calme
Si câtiva nemti -probabil tot turisti
S-au ridicat si ei si bat din palme
S-au transformat si grecii-n petrolisti.

 

E patru-zero, meciul se sfârseste
Nu ma mai simt stingher ca sunt român
Platesc, zic ”kali nihta” in greceste
Si-apoi strâng mâna grecului batrân.

 

Nu stie nicio vorba-n englezeste
Cu patru degete mi-arata scorul.
I-arat si eu doi-unu. Si zâmbeste
El tine cu PAOK, eu cu Petrolul.

 

In seara asta ne-a surâs norocul
Români si greci pe toti ne-a unit golul
Eu de la greci voi tine cu PAOK-ul
Iar mosul sper sa tina cu Petrolul.

 

Interesanta seara la terasa
Ce meci frumos! De pus in rama scorul
Mi-as fi dorit mai mult sa fiu acasa
Sa cânt si eu cu voi pentru Petrolul.

 

E noapte si ma zvârcolesc pe perna
Cred ca-i trecut de doua si nu dorm
Azi am vazut Petrolul la taverna
Iar voi la meci v-ati bucurat enorm.

 

16 septembrie 2012. Potos -Thassos. Petrolul-Pandurii 4-0. Goluri Hamza, Cristescu si Bokila (2).  PAOK Salonic -Asteras Tripolis 2-1

Efharisto = multumesc

Kala = Bine

Kali Nihta = Noapte buna

 

Citeste mai multe Poezii din Peluza

TRIMITE SI TU MAI DEPARTE!