June 22, 2017

Asociatia comunitara "Lupii Galbeni" -un pas spre viitor. Sau spre normalitate

juniori petrolul

FC Petrolul e singura echipă din România care se implică în comunitate, urmând exemplul marilor cluburi de fotbal europene

Misiunea Asociaţiei este aceea de a promova valorile spiritului sportiv pentru copiii şi tinerii prahoveni şi de a-i atrage în practicarea activităţilor sportive alături de “lupii galbeni”, jucători ai FC Petrolul Ploieşti. Asociaţia va fi motorul dezvoltării pentru comunitate de programe educaţionale pentru formarea şi apropierea tinerilor către sport.
“Sperăm ca Asociaţia Comunitară «Lupii Galbeni» să devină un partener important pentru comunitatea locală, prin desfăşurarea unor programe menite să asigure o educaţie sportivă timpurie. Îmi doresc ca noua generaţie de suporteri să cunoască istoria clubului si să crească respectând principiile de fairplay”, declară Florian Walter, Preşedinte Consiliul de Administratie al Fotbal Club Petrolul Ploieşti.

Asociaţia Comunitară «Lupii Galbeni» se adresează tuturor suporterilor “lupilor galbeni”, indiferent de vârstă, lansând, cu această ocazie, trei programe educaţionale.
În săptămânile premergatoare meciurilor disputate acasă, copiii preşcolari de la grădiniţele partenere vor afla ce înseamnă să fii sportiv şi apoi vor participa la ateliere de creativitate în care vor oferi propriile interpretări, sub forma de colaje si desene, pentru tematici specifice: «Lupul şi balonul de aur », «Care este Lupul tău preferat? », «Pe stadion alaturi de Lupii noştri». Toţi copiii participanţi vor fi premiaţi, iar cele mai inspirate creaţii vor fi expuse în cadrul clubului de fotbal si apoi vândute în cadrul unor licitaţii caritabile.
Elevii din ciclul gimnazial vor avea posibilitatea ca în fiecare zi de joi, în cadrul proiectului «Ora de istorie», să urmărească antrenamentele echipei favorite direct pe stadion, să facă turul acestuia şi, totodată, să afle istoria clubului şi evoluţia celor mai admiraţi fotbalişti ai echipei. Asociația Comunitară «Lupii Galbeni» le va oferi suveniruri pentru a marca întâlnirea cu sportivii favoriți.
În cadrul proiectului «FC Petrolul si Liceenii», echipa de juniori a clubului va participa, în afara concursului, la campionatele de fotbal ce se desfăşoară între licee. Meciurile demonstrative se vor desfăşura pentru plăcerea publicului, promovând fair-play-ul, fiind şi un antrenament tactic pentru echipele liceelor.
Proiectele ce vor fi dezvoltate de Asociaţie vor implica suporterii “lupilor galbeni”, în dorinţa de a creşte gradul de sportivitate şi solidaritate, readucând plăcerea de a urmări competiţii sportive într-o comunitate responsabilă.
Membrii fondatori ai Asociaţiei Comunitare „Lupii Galbeni” sunt : FC Petrolul Ploiesti SA , Florian Walter – Presedinte CA al FC Petrolul , Daniel Capra – Actionar FC Petrolul, Nicu Capra – Membru CA al FC Petrolul

Cred ca dintre toate articolele aparute in ultima vreme pe  fcpetrolul.ro acesta este cel care ma entuziasemeaza cel mai mult. Si asta din cel putin trei motive:

– suntem din nou un exemplu in materie de fotbal dupa ce galeria noastra a ajuns de departe cea mai frumoasa din tara, dupa ce suporterii nostri se implica in tot felul de actiuni caritabile, dupa ce Petrolul este prima echipa cu carte de poezii.

– vad ca mai marii nostri se ocupa de chestii strategice si de viitor in loc sa se implice in toate balacarelile zilnice (asa cum fac omologii lor Becali sau Porumboiu)

– investim in copii nostri, investim in viitor ceea ce creaza toate premisele pentru a avea o generatie viitoare de petrolisti adevarati atat in teren cat si in tribune.

TRIMITE SI TU MAI DEPARTE!