September 21, 2017

Liviu Draghici, poetul din peluza!

Liviu Draghici

De cand ma stiu, scriu poezii. Prin clasele primare participam pe la concursuri de poezii si am si cateva premii internationale. Cu Petrolul tin dintotdeauna.

Primul meci de care imi aduc aminte este un 0-0 cu Rapid pe batranul Ilie Oana, undeva prin anii 90, meci din care am retinut doua lucruri: prestatia portarului (despre care ulterior am aflat ca era Mitica Jipa) si prestatia galeriei noastre.

Apoi in perioada 95-96 am facut gimnastica de recuperare la cabinetul doctorului Bulata. Aici am avut ocazia sa stau aproape de multi jucatori din generatia de aur a Petrolului. Sa faci exercitii alaturi de Rachita, Grigore, Grama, Leahu, Balaceanu, Andreicut pentru un copil de 12-13 ani era mai mult decat un vis. De atunci am ramas Petrolist si cu siguranta asa voi muri.

Liviu Draghici

In peluza nu stau dintotdeauna. Am incercat prin anii 2000 dar de frica unora dintre baieti (cine cunoaste, stie) am refuzat sa mai merg alaturi de galerie. Nici fizicul nu ma ajuta, nici cu fuga nu le am.
Am dat tribuna a II-a pe peluza in 2011 cand echipa era in divizia B iar site cernuse destul de mult suporterii. Ramasesera doar cei devotati.

Acolo am inceput sa scriu si poeziile, direct pe telefon fie pe drumul de intoarcere de la Strejnic fie la intoarcerea din deplasari. Dupa meciul ca FCM Targu Mures din sezonul trecut, Doze a ales sa puna pe ritm poezia de dupa meci si asa am aparut prima oara la Stirile ProTV si prin toata presa centrala si locala. Tot atunci s-a nascut si “Poetul din peluza” la initiativa unui alt petrolist, Mihai Toma de la Libertatea.

Sustinerea suporterilor m-au determinat sa scot prima carte de poezii dedicata unei echipe de fotbal. Reactia presei a fost peste asteptarile mele, fiind prezent din nou la Sport.ro dar si la Ziarul Oval, Pasul la offside si Generatia lui John. Vanzarile n-au mers asa cum ma asteptam dar nu asta ma interesa in mod deosebit. Chiar daca nu imi voi scoate banii investiti, sunt bucuros ca am reusit sa dau presei un motiv de a vorbi frumos despre Petrolul.

Apoi a aparut si site-ul pe care navighezi acum, din dorinta de a face mai multe pentru echipa mea de suflet careia i-am oferit prea putin comparativ cu cate mi-a dat in schimb si cu convingerea ca prin intermediul lui voi reusi sa determin multi dintre suporterii de ocazie sa se converteasca la petrolism.

Daca poti sa ma ajuti cu idei, sugestii, poze, povesti sau orice tine de echipa noastra de suflet, astept mailul tau la lg_draghici@yahoo.com. Oricum iti multumesc ca ti-ai facut timp sa intri pe acest site si te mai astept si cu alte ocazii.

TRIMITE SI TU MAI DEPARTE!